Vitamina D este recunoscută pentru rolul esențial pe care-l are în homeostazia calciului și în metabolismul osos, dar joacă un rol important și în menținerea funcționării normale a sistemului imunitar și a sistemului nervos, având totodată și proprietăți antiinflamatorii.[1]
Un nivel optim al vitaminei D este deosebit de important pentru menținerea sănătății generale, acesta fiind asociat cu riscuri mai mici pentru o serie de boli cronice, cum sunt bolile autoimune sau anumite tipuri de cancer, iar conform unor cercetări de dată recentă, inclusiv cu reducerea riscului pentru Coronavirus (Covid - 19), nefiind deocamdată disponibile suficiente evidențe pentru administrarea suplimentelor de vitamina D în scop preventiv sau pentru tratarea Covid-19.[2]
Deficitul de Vitamina D este considerat o problemă globală de sănătate publică, aproximativ 1 miliard de persoane din întreaga lume având deficiență, iar jumătate din populație prezentând niveluri insuficiente.[2] Nivelurile scăzute de vitamina D se pot datora unei expuneri insuficiente la soare, aportului alimentar scăzut, anumitor afecțiuni care afectează absorbția intestinală a vitaminei (boala Crohn, boala celiacă, ciroză biliară, bypass gastric, insuficiență pancreatică cronică, fibroză chistică ș.a.), afecțiuni care favorizează pierderi ale vitaminei (sindromul nefrotic), sau anumite medicamente.
Sunt considerate grupuri populaționale cu risc de deficit de vitamina D:
- copiii cu vârsta <5 ani;
- femeile însărcinate și femeile care alăptează, mai cu seamă dacă acestea sunt adolescente sau sunt la o vârstă tânără;
- persoanele cu vârsta >65 ani;
- persoanele care suferă de obezitate;
- bolnavii critici;
- persoanele cu tenul închis la culoare.[3,4]
Spre deosebire de alte vitamine, vitamina D poate fi sintetizată de organism prin expunere la soare, motiv pentru care o mai numim și ”Vitamina Soarelui”. O putem obține în cantități mai mici și din anumite alimente, iar în concentrații controlate din suplimentele alimentare.
Dozarea Vitaminei D este o analiză foarte importantă care, de cele mai multe ori, este recomandată de medicul de familie sau de alți medici specialiști, ori de dieteticieni persoanelor din grupurile de risc sau persoanelor cu simptomatologie pentru deficitul de vitamină D, dar poate fi solicitată de oricare dintre noi la un laborator care efectuează această analiză.
Considerăm că este important să cunoașteți diferențele dintre cele două tipuri de analize, cu atât mai mult dacă mergeți din propria inițiativă la laborator.
Există două forme majore de vitamine D, și anume:
- Vitamina D2 (ergocalciferol) care se formează în plante (ex. ciuperci), dar pe care o putem regăsi și în alimente fortificate, sau în suplimente;
- Vitamina D3 (colecalciferol) care se formează în piele, ca urmare a expunerii la lumina soarelui sub acțiunea razelor ultraviolete, dar pe care o putem regăsi și în anumite alimente de proveniență animală, în produsele alimentare fortificate, sau în suplimente.
Pentru a putea fi folosită de organism, vitamina D trece printr-o serie de procese chimice, în urma cărora se produce o formă activă, un metabolit al vitaminei D cu activitate biologică semnificativă care va putea fi metabolizat. Prima etapă are loc la nivel hepatic, etapă în care în urma reacțiilor de hidroxilare se formează CALCIDIOLUL, adică 25-hidroxivitamina D sau 25(OH)D, așa cum îl întâlnim pe buletinele de analize. Cea de-a două etapă are loc la nivel renal (hidroxilare renală), în urma căreia rezultă CALCITRIOLUL, adică 1,25 - dihidroxivitamina D sau 1,25(OH)2D, aceasta fiind și forma hormonală cea mai activă.
Chiar dacă 1,25(OH)2D este forma activă biologic a vitaminei D și am putea crede că este cel mai bun indicator pentru măsurarea nivelului vitaminei D în organism, nu este așa. De ce? Deoarece timpul de înjumătățire al 1,25(OH)2D este mult mai mic decât al 25(OH)D, 4-6 ore comparativ cu 2-3 săptămâni, iar nivelurile circulante ale 1.25(OH)2D sunt de o mie de ori mai mici decât ale 25(OH)D. De asemenea, în situația în care o persoană devine deficientă în vitamina D, urmarea este scăderea absorbției de calciu la nivel intestinal și scăderea tranzitorie a calciului ionic (adică forma liberă din sânge, cea mai activă), fapt care generează stimularea secreției de parathormon (PTH). Acest hormon paratiroidian cu rol în reglarea metabolismului fosfo-calcic, va crește reabsorbția tubulară a calciului în rinichi și mobilizarea calciului din schelet, crescând nivelul 1.25(OH)2D. Așadar, un pacient cu nivel insuficient sau deficit de Vitamina D, va avea nivelul PTH crescut și nivelul 1.25(OH)2D normal sau crescut, deci deficitul său de vitamina D nu se va sesiza prin analiza 1.25(OH)2D, iar testarea va fi neconcludentă și inutilă dacă s-a urmărit prin ea evaluarea nivelului vitaminei D din organism.[5]
Prin urmare, deși 1.25(OH)D este metabolitul activ al vitamine D (deci, forma pe care organismul o va folosi), din cauza timpului de înjumătățire scurt, a nivelelor circulante mici, precum și a faptului că valoarea este influențată de creșterea parathormonului, 1.25(OH)D nu este considerat un test potrivit pentru evaluarea statusului vitaminei D. Dar, această analiză poate fi indicată ca test secundar la pacienții cu afectare renală, sau la cei cu valori anormale ale calciului, sau în alte situații medicale particulare.
În concluzie, analiza care reflectă cel mai corect rezervele organismului de Vitamina D și pe care trebuie s-o avem în vedere prima dată, la testarea inițială, este 25(OH)D, aceasta fiind forma majoră circulantă și care înglobează atât aportul alimentar de vitamină D, cât și vitamina D produsă prin expunerea la soare.
Bibliografie:
[1] Liu, W., Zhang, L., Xu, H. J., Li, Y., Hu, C. M., Yang, J. Y., & Sun, M. Y. (2018). The Anti-Inflammatory Effects of Vitamin D in Tumorigenesis. International journal of molecular sciences, 19(9), 2736. https://doi.org/10.3390/ijms19092736
[2] Sizar O, Khare S, Goyal A, et al. Vitamin D Deficiency. [Updated 2021 Jul 21]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2022 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK532266/
[3] Bruins, M. J., Bird, J. K., Aebischer, C. P., & Eggersdorfer, M. (2018). Considerations for Secondary Prevention of Nutritional Deficiencies in High-Risk Groups in High-Income Countries. Nutrients, 10(1), 47. https://doi.org/10.3390/nu10010047
[5] M. F. (2009). Vitamin D status: measurement, interpretation, and clinical application. Annals of epidemiology, 19(2), 73–78. https://doi.org/10.1016/j.annepidem.2007.12.001
Referent științific: Loredana Lăpușanschi